De ce ne plangem?

78910dbb3b891343378d830a3b1de337
Am observat in ultima perioada cat de mult ne place sa copiem modelul de suferinta al celorlalti. Ca de exemplu ” e normal sa fiu intr-o relatie in care sa sufar, doar unde ati vazut voi relatii unde e numai lapte si miere?”, ” e normal sa nu imi placa la serviciu, unde ati vazut voi om fericit sa mearga la lucru?” sau ” bineinteles ca nu imi merge nimic bine in viata tinand cont de parintii pe care i-am avut si ce model mi-au transmis”, „e normal sa stau intr-o familie disfunctionala, doar familiile fericite sunt numai in povesti”,eu visez la o iubire ca in filme, dar ma multumesc si cu cel/cea care deabia ma tine de mana si care ma trateaza ca un/o oarecare”.

Viata nu ne este data sa suferim, noi alegem asta! Nimeni nu ne pune sa stam intr-o relatie disfunctionala, dar noi alegem sa ramanem acolo pentru ca asa fac si cei din jurul nostru. Parca ne place sa suferim ca sa avem justificarea ca ” Da, asa e! E greu intr-o relatie!” si apoi sa poti sfatui cu buna stiinta si pe ceilalalti ca mai degraba sa fuga mancand pamantul decat sa se „lege la cap” si sa te ia ca exemplu pe tine, ca uite cat suferi si ce bine iti era singura.  Ok, dar ai incercat sa faci relatia sa mearga? Ai fost femeia care si-o doreste barbatul de langa tine? Ai incercat sa il cunosti sa vezi ce isi doreste, dincolo de proiectiile pe care le-ai indreptat asupra lui? Sau tu ca barbat, ai incercat sa ii afli nevoile femeii de langa tine? Sa ii fii un sprijin atunci cand are nevoie? Ai incercat sa ii intelegi suferintele si cum o faci sa se simta, fara sa ii vii cu o justificare la fiecare prostie pe care ai facut-o?

Aud tot mai des ca daca ar fi sa am o relatie as fi aranjata, as fi atenta la mine si la nevoile lui, iar o data ce esti in relatie nu mai faci nimic din toate acestea. De ce? O sa imi spui ca nu poti fi tot timpul scoasa din cutie, cum s-ar spune. Si nu iti cere nimeni sa se intample asta tot timpul. Apoi o sa imi spui ca daca te iubeste, te iubeste asa cum esti. Si asa si este, daca inca e cu tine inseamna ca te iubeste, dar vezi tu si iubirea aceasta mai trebuie intretinuta, trebuie lucrat la ea, ca sa creati momentele acelea frumoase care se realizeaza in doi. Ce-i drept daca iti pastrezi relatia vie (asa cum stii tu mai bine) si va iubiti, cum o sa ii spui vecinii ca tu ai reusit sa iti faci o relatie asa cum visai? Pai nu se poate, ca atunci nu mai esti in rand cu lumea, nu?

Si daca ai incercat totul si tot nu mai merge, ramai in aceasta relatie pentru ca…..??(raspunde-ti tie, nu mie!)

Si acum o sa imi spuneti ” da, dar cand esti casatorita si ai copii, trebuie sa te gandesti la ei, nu poti sa iti iei lucrurile si sa pleci pur si simplu! „ Si intr-o oarecare masura sunt de acord cu tine! Dar gandeste-te si la ce simte copilul tau cand te vede mereu nefericita si frustrata, cand de la zi la zi invata ca acesta este un model „normal” de viata de familie. Spuneam ca sunt oarecum de acord cu tine pentru ca daca vrei sa te gandesti si la copiii tai, atunci gaseste o cale sa lucrezi la relatia ta pentru a ajunge sa ai o familie frumoasa si fericita asa cum doresti. Desigur, nu se realizeaza asta pocnind din degete. Dar daca vrei, se poate! Doar ca uneori mergem pe principiul, daca el nu vrea sa se schimbe, eu de ce m-as schimba? De ce?! Pentru copiii vostri si pentru viata de cuplu pe care v-o doriti. Cautati persoane care au reusit asta sau care va pot ajuta in demersul vostru spre schimbare si creati-va viata pe care visati sa o traiti.

Aud din ce in ce mai des cupluri casatorite de 1, 2…cel mult 5 ani, care parca abia asteapta sa se intalneasca cu vecina/vecinul si sa se planga putin de cat de greu ii este cu o familie de intretinut. Nu spun ca este usor!!! Dar ce ar fi sa te bucuri de ce ai? Nu stim cat timp aveam. Poate iti e dat sa te bucuri atat de putin de aceasta familie pe care ai intemeiat-o, iar tu timpul acela il irosesti certandu-te de ce nu e furculita lingura! Cred si in acele mici discutii in contradictoriu, cu scopul dulcii impacari, dar nu sa ramai certat cu zilele pe motivul ca s-a stricat fierul de calcat.

La fel si cu jobul. Eu o perioada am copiat acel model de la ceilalti, de a te plange in mod constant de jobul pe care il ai, ca doar deh, cui ii place sa mearga la lucru? Si m-am trezit angajata intr-o firma unde chiar imi placea ceea ce faceam si nici nu am semnat bine contractul de munca ca m-ai auzit ” ooo, iar la lucru?” (tineti cont ca nu erau nici 24 h de cand eram angajata!), ” asa m-am saturat” , ” of, cat e de greu sa mergi in fiecare zi la lucru”. De ce faceam asta? Pentru ca toti din jurul meu o faceau si le placea sa se planga in continuu. Atunci haide sa ma plang si eu daca e asa o moda in lume. Apoi cand a urmat o perioada in care nu am fost angajata, ma auzeai „ of, ce rau e sa nu ai ce face toata ziua” , „nu ai un program stabilit, asta fiind si un prilej bun sa iti faca altii program si sa te frustreze si mai tare”, „totusi era mai bine cand erai angajat” .

Avem o viata complexa (si Slava Cerului ca e asa!), trecem prin multe situatii si bune si rele, iar acolo unde vedem ca noi copiem modele gresite, cred ca e loc de schimbare. Ce ar fi sa ne bucuram de familia frumoasa pe care ne-am intemeiat-o sau pe care o avem deja, de copiii frumosi care ne bucura zilele (si ce daca mai fac cate o prostie, ce daca e murdar covorul pentru ca si-a exersat talentul la pictat? Da-l incolo de covor si vezi talentul si bucuria din ochii copilului tau!).

Bucurati-va de jobul pe care il aveti, pentru ca daca mai sunteti acolo inseamna ca mai aveti ceva de invatat, bucurati-va de timpul pe care il aveti la dispozitie daca nu lucrati  si folositi-l constructiv.

Eu in perioada cand ma „plangeam”, viata imi dadea motive sa plang. Ei bine, cand am inceput sa ma focalizez pe oamenii/lucrurile/situatiile pentru care eram recunoscatoare, viata mi le aducea mai des in cale.

La urma urmei cu ce ne ajuta sa ne tot plangeam? Ce ne aduce bun in viata?

Practica recunostinta, bucura-te de ce ai si lucreaza la tine pentru a-ti construi o viata cu sens.

Aici ai articolul in format audio: De ce ne plangem

Sunt alaturi de tine!

Cu drag,

Nicoleta

Lasă un răspuns